E o masina de spalat cu un design foarte reusit, chiar fara cusur sub aspect estetic. Calitatea spalarii este excelenta, iar functionarea extrem de silentioasa datorita motorului inverter, mai putin partea de stoarcere care face ceva zgomot, insa in limite normale. Exista o mare varietate de programe, inclusiv pt articole din bumbac bio, denim, casmir, echipament outdoor sau pt bebe, la care se adauga si functia de abur pt cei interesati. Exista chiar si un program destinat persoanelor alergice. In functie de greutatea incarcaturii, masina isi adapteaza automat durata spalarii, astfel ca la o cantitate mai mica de 7 kg timpul unui ciclu se va reduce sensibil, calitatea spalarii ramanand aceeasi.
Ca minusuri, mi-ar fi placut ca programul scurt sa aiba o durata mai mare de 14 min, iar cuva sa fie din inox, ca si tamburul si nu din material sintetic, cum se fac acum.
Ar mai fi de mentionat ca panoul de comanda este tactil, fapt care ma pune putin pe ganduri, pentru ca nu stiu daca e la fel de rezistent in timp ca unul mecanic.
Atentie, la instalare, pentru aducerea la nivel a masinii doar piciorusele din fata ale acesteia sunt reglabile, cele din spate au filetul scurt (nu tocit, cum am mai vazut in niste recenzii), ele nefiind destinate acestei operatiuni.